Fundașul Laszlo Sepsi a declarat că speră ca FC Timișoara să treacă peste perioada nefastă din ultimele etape și să obțină maximum de puncte în ultimele șapte runde ale Ligii I, începând de la jocul cu CFR Cluj, de luni, din etapa a XXVIII-a.
„Suntem afectați de rezultat negativ cu Ceahlăul (n.r. – scor 1-1) și e greu pentru că am avut un șir de rezultate nefaste. Totuși, asta este, nu avem ce face, trebuie să uităm repede, să ne ridicăm moralul și să continuăm această luptă. Au mai rămas șapte jocuri și sperăm să scoatem maximum, începând de la meciul cu CFR Cluj. Trebuie să facem totul, în această săptămână, ca să ne refacem fizic și mental pentru acel meci și să-l abordăm cu încredere. Cred că acest meci este mai important pentru noi, decât pentru CFR Cluj. Noi nu avem altă variantă decât să câștigăm, nu știu dacă lor o să le fie de ajuns un punct și o să vină aici ca să învingă. După aceea mai avem meciuri importante și cred că și CFR Cluj, Steaua și toate echipele care speră la titlul pot face pași greșiți, iar noi nu mai avem voie să pierdem nimic”, a precizat Sepsi.
Fundașul echipei bănățene nu crede că absența mijlocașului Nicolae Dică în meciul de luni va reprezenta un avantaj pentru FC Timișoara: „Nu știu dacă e un avantaj că lipsește Dică, deoarece CFR Cluj are un lot bun și există jucători care îl pot înlocui. Nu cred că CFR Cluj poate să acuze o stare de oboseală după meciul din Cupa României (n.r. – din semifinalele de miercuri, cu Dinamo), deoarece sunt trei sau patru zile în care se pot reface și nu cred că reprezintă o problemă pentru ei acest lucru”.
Laszlo Sepsi a adăugat că principala preocupare a jucătorilor formației FC Timișoara este partida cu CFR Cluj, iar după aceea se vor gândi la derbiul cu Steaua, din runda a XXIX-a a Ligii I. „Trebuie să sperăm și să abordăm cu încredere în primul rând meciul de luni, cu CFR Cluj. Apoi ne gândim la jocul cu Steaua. Trebuie să avem puterea să strângem rândurile și să ne refacem pentru că ne-a afectat această perioadă. Trebuie să ștergem cu buretele această perioadă. A fost o perioadă în care trebuia să luăm șase puncte, dar am obținut doar două. Îi înțelege și pe suporteri pentru că nu am avut evoluții bune, dar cred că în aceste momente trebuie să fie alături de noi și sper să vină în număr cât mai mare pentru a ne ajuta să câștigăm meciul cu CFR Cluj„, a adăugat Sepsi.
Partida FC Timișoara – CFR Cluj, din etapa a XXVIII-a a Ligii I, este programată luni, de la ora 20.30.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER